O posibila “afacerica a la Romanica” – Ghid virtual
Ruleaza pe la televizor, un serial “Romania furata” cu referiri la “fabrici si uzine” care au fost trecute strategic “de la popor”, direct in buzunarele “unora”. Daca fabrici si uzine, hectare de paduri sau de teren arabil, imobile de patrimoniu, etc, au disparut “inghitite” la gramada de catre diversi “investitori” plini de “bune intentii”; deci daca, fenomenul este clar lamurit la nivel MACRO, de ce ati crede ca nu este posibil si in cazuri de mai mica amploare ?
Din capul locului, mentionez ca posibilul scenariu ce urmeaza, NU are nici o legatura cu personaje din viata reala….E asa, o simpla fictiune (pe care insa viitorul o va confirma sau o va infirma !)
Asadar, suntem in Defileul Crisului Repede si, un personaj (un veritabil “Salvatore de la Patria” sosit din “zarea larga”) sta si cugeta ardeleneste :
“Faina zona !….Oare ce “afacerica de Romanica” ar putea iesi de aici ? ….Si cam cat ar costa ? Si oare cam ce acte, documente ar fi necesare ( atestate, diplome, asigurari sociale…) Eh, mai bine nu…Dar, ce vad ? ? Mai ce pesteri faine !!…Si, mai ies si ceva bani de la cei plimbati (contra cost) prin aiste pesteri ! Hopa ! BANI !!! Doar ca pesterile sunt ale cuiva (pe la Muzeu parca…).Deci nu sunt de izbeliste (si nici nu ma prea am cu pesterile…) Si Crisul…ce frumos e Crisul…cu pescari, cu barci….dar si Crisul , e la Apele Romane… Dar peretii ? Ai cui sunt peretii ? Sunt ai cuiva ? Nuuuu….Asta e bine ! A, si sunt si ceva trasee de alpinsm in peretii astia (la astea chiar ma pricep!)… A muncit cineva sa le faca, in cativa zeci de ani buni ! Doar ca, nu prea au aspect COMERCIAL…Asa, de aventura sunt chiar bune, dar pentru CLIENTI…Nu prea ! Daca ma suna clientul, scoate BANUL si vrea sa fie scos “la plimbare”. Cum sa-i explic eu, ca specificul zonei implica si ceva vegetatie si ceva stanca friabila… Nu da bine la “marketing”. Sa ma apuc eu sa fac niste trasee ca prin reviste, adica cum e obisnuit clientul la panou (in sala)… Hm, ar fi o idée, dar asta inseamna munca si BANI (bani de investit, nu de luat !)… Si, nici nu mai prea mai este loc nepitonat in peretii asia (indolentii astia nerecunoscatori, nu mi-au pastrat nimic peste ani, au pitonat cu nerusinare cam peste tot) … Ce sa ma fac ? Traseele existente sunt faine (multe omologate), dar, ca LA MUNTE (nu ca la panou), ascensiunea comporta si asumarea unor RISCURI ! Dar, asta nu da bine la clientul scos (PE BANI) la “aventura”. Plus ca, Doamne fereste, daca (in caz de…) se ajunge si la documente… NU, mai bine nu ! As putea… sa le reamenajez eu. Vorbesc frumos cu autorii premierelor, si, chiar nu vad ce ar avea impotriva… Da, dar asta costa BANI si munca (de investit , nu de luat). Nu-mi convine ! Dar nici nu-s fraierul nimanui. Asa ca am o idée : mai bine ii porcaresc eu in fel si chip pe “halpinistii” din zona (in franceza se citeste oricum fara “h”), iar acestia, rusinati si cu lacrimi in ochi, o sa ma roage sa le permit sa le reamenajeze chiar ei, asa cum am EU nevoie…. Dupa care, cu alte lacrimi, de data asta de recunostinta, o sa priveasca plinini de mandrie cum imi plimb eu clientii (evident contra cost) pe traseele LOR …”
Povestea s-a terminat; deci : NOAPTE BUNA !
P.S.
Pura Vida
Si daca scenariul anterior nu vi se pare catusi de putin verosimil, va relatez un alt episod (conex), de data asta o patanie absolut REALA, cu personaje reale (dar, pe care nu le nominalizez, poate se “simt” chiar ele)…
S-a intamplat imediat dupa asa zisa “revolutie”.
Erau candva, demult, la Oradea, trei “muschetari” (zis si alpinisti). Inainte de “revolutie”, unul a plecat in Israel, unul a fugit in Yugoslavia (si de acolo in “zarea larga”), iar unul a ramas “loco”.
In vara lui ’90, cel loco, a venit la mine acasa cu cel din Israel, sa-mi propuna sa facem….(atentie !!!) : o actiune paramilitara (!?!) prin cara sa-i OMORAM pe securisti si comunisti…(SIC !). Ati ramas masca ? Asa am ramas si eu ! Si nu va spun baliverne : ASA A FOST (mai sunt martori). Poate n-or fi fost ei singurii “exaltati” din acele vremuri tulburi… Eu le-am putut zice doar atat : “Dar cine suntem noi, ca sa avem dreptul sa facem asa ceva ?”. La care, au ramas de data asta ei fara reactie, si, au plecat precum au venit…
Pe cel din Israel nu l-am mai vazut niciodata, dar pe cel loco, l-am intrebat peste cativa ani, ce a fost cu povestea aia. A negat cat se poate de senin ca ar fi existat acea vizita…poate era mai firesc sa fie contrariat, revoltat (asa cum probabil sunteti si voi , cand cititi patania)… judecati singuri.
Am inteles ca cel din Israel nu mai este (Dumnezeu sa-l ierte), dar, pentru cel “din lumea larga”: oare cu ce idei de “afaceri” bantuie prin Romanica ?
O intrebare complet nevinovata (dreptul la opinie se afla statutat in Constitutie, iar patania, ma duce pana la iaurt, evident mioritic).
BUNA DIMINEATA…