Pentru ca foarte multi nu inteleg de ce spun ca alpinismul nu este sport, incerc sa spicuiesc din pataniile mele (si sa va invit sa va hotarati daca are vre-o legatura cu o cununa de lauri sau daca v-ati expune copiii la asa ceva).
Deci, exclud escalada (mai ales in sala la panou) pentru ca asa ceva, nu are nici o tangenta cu ce voi povesti in continuare….
Mai intai “filozofic” : in alpinism nu exista COMPETITIE si nici CLASAMENTE intre oameni (verificati la toti monstrii sacrii din toate timpurile si din toate zarile). Acolo nu te concurezi cu nimeni… daca poti, eventual ajuti (dar si asta e aproape imposibil). Cel mult, cei ce urca muntii, pot contribui la un clasament al muntilor (dar nu al oamenilor)… in alpinism nu te lupti nici cu muntele (oricum nu ai nici o sansa), muntele cel mult te accepta (iar conditiile in care o face, sunt enorm de variabile, de la un moment la altul)… in alpinism te lupti doar CU TINE INSATI ! (cu slabiciunile tale)…deci….
Apoi “stiintific” : embolia pulmonara, embolia cerebrala si degeraturile si dizenteria sunt boli “profesionale” intr-o expeditie (cu incidenta foarte ridicata)…si deseori, cu final….
Si haideti sa va insir niste franturi de “viata extrema” :
Ca sa reglezi corect un aparat de fotografiat mai complex, e un efort deosebit…
Ca sa-ti montezi corect manevrele de asigurare, verivici de 4-5 ori (si se intampla sa gasesti greseli)…
Iti cari in spate tot necesarul supravietuirii (hrana si cazarea nu este asigurata de nimeni la hotel/restaurant)….
Cand termini efortul, nu intri la sauna, la masaj…NICI MACAR LA DUS !… Iti ridici cortul, topesti ghiata (ore !) si gatesti o hrana anosta si insipida, la care nu-ti permiti sa faci mofturi (nu banane, nu salate, nu fripturi…)… ce alimentatie stiintifica pentru refacere….
Dormi pe o salteluta de 1-2 cm direct pe ghiata zile la rand si la temperaturi sub zero (uneori cu mult !)… ce confort pentru refacere…
La soare poti avea + 50 de grade si (in acelasi moment) la umbra sunt -30 de grade (verificat !)….
Nu te speli de nici un fel (apa e prea scumpa) cu saptamanile… gatesti cu mainile pe care cel mult le freci de ghiata ca sa zici ca le-ai spalat…
Acasa ai bideu… aici, daca vantul e prea puternic, nici nu mai iesi din cort, faci in punga (si de aia, si de aia), si pui punga langa usa, ca sa fie cat mai departe si sa inghete cat mai rapid…
Mai zic ?
In cort, dupa 3 saptamani pe ghetar, pute efectiv a hoit (fara exagerare !)… sacul de dormit l-am spalat de cateva ori ajuns acasa (fara succes deplin)….
Ce vase spalate… ce haine schimbate… ce dus…(nici macar spalat pe maini sau pe dinti, pana in tabara de baza… poate mai jos…)…
Acolo trebuie sa fii si medic pentru ca nimeni nu are timp de tine (pana la un nivel… si, chiar deloc !, peste alt nivel !)… asa ca-ti oblojesti singur ranile (daca mai poti)…. (evident cu maini “sterile”)…
Tu iti stabilesti strategia (logistica, meteo, aclimatizare, asalt…)… nimeni nu poate gandi in locul tau (antrenor, staf, etc…)
Cand ai atins obiectivul, nu te iau suporteii pe sus, ca sa te duca la autocar in timp ce imparti autografe… urmeaza retragerea, adica portiunea cu cele mai multe tragedii (efortul si ranile isi spun cuvantul, vigilenta scade, dificultatea nu scade, ba dimpotriva….)…
Cand ajungi acasa, presa (si NEAVENITII !!!) vor doar senzational (accidente, morti, salvari disperate….). O expeditie reusita si in deplina siguranta, nu suscita pic de interes !!! ….
DECI ???
„Ala gher com ala gher” (adica „la gara e ca la gara”)….
