Domnia, banii și tirolezii

“Domnia”, “Banii” și “Tirolezii” (sau, pamflet trist, după filmul: ”Petrolul,Aurul și Ardelenii” )

Unui “domn venerabil” (de peste mări și țări) i-a  cășunat pe mine în spațiul virtual: CUM CĂ L-AȘ FI FURAT! Grav, nu? Deși nu mă mai “dau” tânăr, și am scăpări de memorie, de următoarele întâmplări sunt absolut sigur (mai am sclipiri de luciditate între doua crize de scleroză)… Așadar :

1. M-a acuzat cu maaaaare întârziere (a trebuit întâi să-i cășuneze) că i-am furat un traseu. Am încercat într-un decalog cât se poate de civilizat să argumentez lipsa de PRINCIPIALITATE a acuzațiilor sale. A rezultat un set de replici la limita suburbanului (regret că m-am lăsat antrenat).
2. Apoi a inventat că aș fi luat niște BANI de la el… (Aoleu! O fi auzit și DNA-ul ?)… Păi eu ce să înțeleg ? Că l-am excrocat? Că l-am furat? Că l-am înșelat ? Că m-a mituit? Oricum nici un bănuț nu a circulat dinspre el spre mine (pentru că , pur și simplu NU aveam nevoie; mai simplu, nu se poate!). Să luăm pe rând alegațiile sale incriminatorii:

2a.  M-a întrebat cândva, dacă aș putea confecționa niște pitoane clasice de care are nevoie în Franța.   M-am cam mirat că în Franța s-ar putea folosi produse neomologate, dar mi-a zis că se poate. Mi-a dat 4 modele. Pe atunci , mai aveam ceva “relații” prin județ. Am proiectat doua matrițe de forjare și le-am executat prin electroeroziune undeva în Oradea. Am dus matrițele undeva la Salonta și am forjat primele pitoane. Evident nereușite (habar n-aveau oamenii de acolo cu ce se mănâncă pitoanele). Am ajuns până la urma la câteva sute de pitoane bune, care în final, în altă locație, au fost tratate electrochimic.  Câteva (foarte puține) au ajuns la niște alpiniști în Italia, câteva (destul de puține) au ajuns la niște alpiniști din  Cluj, câteva au rămas la Club, iar grosul, i l-am predat “domnului”. NU am negociat nici un fel de preț!!! I-am zis să dea, dacă poate, niște papuci de cățărare pentru copiii de la club. Si a dat (3 perechi –atât a zis că atâta a găsit “la oferta”-)… Daca el a considerat că e echitabil, si eu am considerat la fel… Matrițele le-am donat unui club din Hunedoara, care voia să amenajeze niște trasee în Retezat…   Și cu asta, basta! Unde-s banii?!?!?

2b.  Apoi mi-a dat un model de ureche de gujon, să văd ce pot face ca să o reproduc.  Asta era altă temă; nu avea nici o legătura cu relațiile mele din domeniul forjării. Totuși am executat o mostră, la un agent economic privat din Oradea și i-am prezentat-o, împreună cu o calculație de preț, dată de executant (evident, variabilă în funcție de numărul bucăților comandate). NU am adăugat nici un sfanț la ofertă (nu pentru bani m-am deranjat, stimabile “domn”). Nu am primit nici un răspuns, am plătit seria zero executată, și cu asta, basta (cred ca mai am undeva o ureche). Unde-s bani?!?!?

2c.  Mai apoi, mi-a zis să-i dau două corzi libero de “Drum Nou” (în total 110 m) să le ducă la testat UIAA în Franța. Am fost împreună la fabrică, am luat corzile (pe garanția mea) și i le-am înmânat “domnului”. Neprimind nici un rezultat cu testările, a trebuit să plătesc corzile… și cu asta, basta. Unde-s banii?!?!?

2d. La o Alpiniadă la Șuncuiuș, “domnul” și-a manifestat dorința de a participa cu bani la premierea câștigătorilor. Foarte frumos, am zis! Doar că NU amestecăm lucrurile!!! L-am invitat la festivitatea de premiere, Clubul a dat premiile pe care și le-a permis, și, am anunțat că “domnul” dorește să acorde și el, niște premii speciale… pe care le-a înmânat personal, în niște plicuri (habar nu am ce era în plicuri, și nici nu mă interesează). Unde-s banii!?!?

Cum stăm cu fofârlica, domnule Harpagon?

Din enumerarea celor de mai sus, cred că pot să trag concluzia, că am avut realmente noroc că nu am făcut “afaceri” cu acest “domn”.

Noroc și cu faptul că nu m-a tentat nici un moment să mă ”înrolez” în echipele de “prieteni de alpinism”, duși la munca sezonieră în construcții prin Franța! Evident că mâna de lucru “est-europeana”, nu putea avea privilegiul de a-și negocia direct plata (cu antreprenorul lucrării ). Că doar aveau  un “impresar”, care, îi putea reprezenta în cel mai “dezinteresat” mod posibil !… Circula totuși povestea conform căreia,” lucrătorii “, la “popota”, nu aveau voie să-și facă ceai, fiecare din cate un plic ; plicul se storcea discret și se trecea în cana următoare……………

Ce sa-i faci?  In lumea de aaazi, INTERESU’ POARTĂ FESU’ !!! ;  iar la baza INTERESULUI stă MANIPULAREA (mai ales prin… minciuna…).

Și nu doar în alpinism! (și mai ales în… politică!). Dar, oare există și o “politică alpină”?.

Asta-i viața, DAR,  depinde CUM trecem fiecare prin viață! Atunci când o să dam “extemporal”  la momentul adevărului, nu o sa încapă gram de minciună! Și nici nu mai ține să căutam “pete-n soare”, doar ca să găsim scăpare….(vom fi proprii noștrii judecători…)

(La urma urmei, zicea “domnul”, că până si Reinhold  Messner a fost: și europarlamentar, și-a înșelat și nevasta… dar a fost și … alpinist! Mai pot zice ceva?……… o filozofie de VIAȚĂ, realmente infailibilă!)

GATA CU BANII !

Mai vreau să lămuresc doar un singur aspect cu acest „domn”, după care, voi considera că e mult mai util să-mi vad de prioritățile mele.

Recent am fost ”jihadizat”pe un forum, pentru faptul că am îndrăznit să am o părere diferită de a lui (si a prozeliților săi), respectiv la problematica alpinism – versus – escaladă.

Dreptul la opinie se află stipulat și în Constituție, deci, îmi rezerv dreptul să rămân la convingerea că:

1. Alpinismul NU este sport (escalada este); uneori alpinismul chiar este supraviețuire…
2. Alpinismul înseamnă RISC implicit (escalada exclude riscul)
3. Și ca să dau un exemplu paralel , dar zic eu sugestiv : e ca și în cazul scrimei care provine din duelurile cu săbii adevărate pe viața și pe moarte (prin asta, din nou, nu vreau sa ofensez pe nimeni)…
4. Pe cale de consecință : Vadu Crișului era cândva un MUNTE MIC, în care „bunicii” au încercat să facă APLINISM, dar, treptat, „nepoții” l-au transformat într-un PANOU MARE, în care (mai nou) nu se acceptă decât escalada…

(Ăsta e mersul vremurilor, și, se pare că nu prea are sens să ne opunem – cândva vor înțelege, poate)

Și revenind la MESSNER (pe care l-am citat pe acel forum); e bine să privim lucrurile și din alt unghi, pentru că dacă citiți reacțiile unor români ce au cățărat în patria lui Messner (Tirolul de Sud), veți înțelege poate ce vroia sa spună prin faptul că, el considera să atace un traseu doar dacă stăpânea 2 grade peste traseul în cauză… (am eliminat nume și date în dialogul de mai jos, pentru a nu isca cumva alte jihaduri : contează ideile prezentate, și nu PERSONAJELE care susțin ideile – cum se întâmplă – din păcate – pe forumul „jihadist”)

*********************************************************************************

Ne tot uitam… si din stânga si din dreapta… mai consultam cartea cu rutele sa nu fi greșit zona si bolovanul, urcam mai sus… iarăși ne uitam… dar nu vedem nici un piton, spit, ancora chimica. După vreo 10 minute de “holbat” la stanca, coboară vreo 3 militari aflați la cățărat in zona, si văzându-ne nedumeriți ne dau topo-ul detaliat a traseului care avea 5 lungimi de coarda. Si încep sa ne explice: prima lungime are un spit undeva la 60% si apoi… urmează o regrupare buna, aflata cam la 40 de metrii, a doua lungime are doua pitoane dar unul nu e bun, a treia lungime are un spit… si atât, a patra are un piton si un spit! Gata! Noi înmărmuriți, mulțumim frumos de indicații apoi începem sa radem. Ce “huda” mea de traseu e si asta? Pai trebuia sa nu-l mai pună in carte ca si traseu! Pai in 5 lungimi de coarda ai 5 spituri si un piton? :)) Daca era așa măcar sa iți spună ca este pentru mobile (bine, bine dar nici de mobile nu era grozava conformația stâncii si clar, in pasajele dificile nu avea unde sa le montezi). Nu doar “traseul nostru” era așa “bine” pitonat, toate cele 5 trasee din zona noastră erau la fel de “dezastroase”, fapt dovedit de linia de 5 lungimi făcuta de Mihai si Corina apoi si Eugen cu Marius urmata de mine si de Adi (in primele 3 lungimi).

COMENTARII : (cu sublinierile mele)

*** De obicei lumea se lauda cu trasee care au cat mai puține pitoane, nu cat mai multe, cum zici tu despre traseele din Aiud si Cheile Turzii. Se spune ca numărul de pitoane dintr-un traseu este invers proporțional cu mărimea cojonesurilor cățărătorului. Tendința si la noi este sa se scoată pitoanele din vechile trasee si sa se meargă doar pe mobile. Cat despre spituri, acestea se pot monta doar in regrupări. Asta daca te referi la trasee de aventura cum erau cele de la cinque torri, ca daca vorbim de escalada sportiva atunci discuția asta nu are nici un rost.

***Sunt onorat sa primesc un comment de la tine. Eu înțeleg ce vrei tu sa-mi spui. Ideea, după părerea mea, sau după cum mi-ar place sa vad eu acest sport este sa existe un anumit grad de siguranța! Sa faci lungime de coarda pe 1 sau maxim 2 asigurări nu mi se pare deloc… “interesant”. Daca e sa te bucuri de mișcare o poți face in siguranța si cu 6-10 asigurări! Asta e părerea mea de novice! 😉
Pana atunci: “Acceso di părete” cat mai ușor; si cat mai mult “

***Daca vorbim de escalada sportiva, aceasta nu este considerata sport extrem ci doar o activitate recreativa, traseele au o singura lungime si sunt echipate cu spituri sigure dispuse la aprox.2 m. Riscul este 0, daca nu faci greșeli mari. Daca însa vorbim de cățărare tradiționala in trasee cu mai multe lungimi, atunci nimeni nu mai garantează nimic si cățărătorul trebuie sa fie pregătit pentru orice. Pitoanele existente in topo pot lipsi sau pot fi nesigure. Mai nou, foarte muți alpiniști au migrat spre escalada sportiva, alpinismul tradițional fiind in declin. De asemenea exista si trasee tradiționale echipate cu spituri dar subiectul este controversat. Ideea e ca atunci când mergi intr-un traseu, trebuie sa te informezi asupra stării si echipării traseului, ca sa știi la ce te poți aștepta si ce trebuie sa-ti ei la tine, nu cum am făcut noi in Cinque Torri.

In rest, sper sa ne întâlnim la Ciucaș Maraton.

[…]

***hm, nu știu ce trasee ați făcut voi acolo, dar de obicei pentru Dolomiți exista o regula, si anume, cu cât creste dificultatea unui traseu (clasic), cu atât se înmulțește mai tare nr. de pitoane; de multe ori ai chiar până la max. gr. 5 UIAA puține cuie, de la 6 în sus se înmulțesc pitoanele ca ciupercile, asta înseamnă ca si italienii (sud-tirolezii) încep sa-si facă griji despre siguranța lor. Totuși reprezintă Dolomiții o excepție la siguranța traseelor (?); situația e fie voita de locali, fie pur si simplu de nerealizat (la mulțimea si lungimea traseelor). dar cică exista si excepții…

***Traseele care am vrut noi sa le facem nu erau grele… nici nu mai știu.. undeva la gradul 5, dar… eu, care mai vreau sa mă plimb ici colo… siguranța este pe primul loc. De ce sa pățești ceva dintr-o prostie… si doar sa te lovești la un picior :D.

Eu as pitona super bine toate traseele… daca tot le trec trasee de alpinism/escalada, apoi in funcție de “concepție” si pregătire e decizia ta daca folosești toate punctele de asigurare sau nu!
Părerea mea 🙂

(din nou : comentariul următor are sublinierile făcute de mine J)

***ideea lor, e ca ei sunt la ei acasă si fac treaba cum le place lor. iar lor le convine așa cum e situația, ca sunt deja obișnuiți cu ea. in afara de asta au respect fata de bunicii lor. aceștia se legau cu o sfoara la brâu si făceau aceleași trasee dar fără mobile ca în ziua de azi. dar daca știi sa le folosești (mobilele) ti se poate schimba masiv impresia lăsata de un traseu. ce e drept se pot crea si situații neplăcute unde nu mai ajuta mobilele (poate doar psihic). aici ar fi măcar crearea unor regrupări solide chiar cu spituri necesara. s-au făcut si se fac încercări, de multe ori însa dispar spiturile la fel de repede cum s-au fixat: ghizii alpini din zona au interesul ca sa “vândă” clienților un traseu cât se poate de periculos (autentic). dar exista si excepții, multe trasee noi sunt bine amenajate, problema e numai sa găsești informațiile –

*********************************************************************

 

Vă rog remarcați tonul dialogului….

O discuție identică, dar pe un alt forum, a deviat în… penibil.

 

 

 

Iar la final (de pamflet trist), punctez un orizont mai optimist:

 

Observați că în dialogul citat, apare în mod repetat termenul INFORMAȚIE. Este tocmai motivul pentru care ne concentrăm toate eforturile pentru a finaliza (pentru traseele clubului) sistemul QR-code și GPS-tracker !

 Am finalizat (electronic), toate schițele și toate descrierile de trasee. Lucrăm la reorganizare site Club. După ce finalizăm reorganizarea, generăm QR codurile și le trimitem la Ille Laci pentru gravare (sperăm că încă ne mai așteaptă). Am găsit un GPS-traker potrivit (Garmin) dar am ajuns iarăși la BANI: am reușit sa adunăm doar 2/3 din prețul de achiziție, însa nu abandonăm în nici un caz ! Ne concentrăm eforturile pe acest proiect (și nu ne mai risipim energiile în direcții fără nici o finalitate concretă…….CE A FOST A FOST; important e ce va fi!).   PUNCT!!!