Amenajare de traseu via ferrata

 

 

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 

 

Vom prezenta  în câteva episoade un material (destul de amplu) referitor la standardele aplicabile în realizarea unui traseu de via-ferrata ; astăzi, primul episod din :

 

STANDARDIZAREA MUNTELUI

(sau, câteva opinii referitor la construcția unei ”via ferrata”)

 

O activitate în plină vogă, parcurgerea traseelor de via ferrata, a făcut ca și la noi să apară câteva astfel de rute. Și, evident, au apărut și opinii (controverse chiar). Departe de noi gândul de a ne angrena în posibile dispute. Dorim doar să punctăm câteva aspecte TEHNICE , aspecte ce pot fi însușite, pot fi îmbogățite, sau, pot fi ignorate…

Începem prin a vă supune atenției un articol (zicem noi) foarte documentat și bine argumentat, și, de la care, a pornit și analiza noastră, asupra fenomenului în cauză :

 

RECOMMENDATION FOR THE CONSTRUCTION OF KLETTERSTEIGS (ALSO KNOWN AS VIA FERRATE) AND WIRE CABLE BELAY SYSTEMS

Produced by the German Alpine Club and the Austrian Board of Mountain Safety

Editors : Chris Semmel und Florian Hellberg,

German Alpine Club Safety Analysis Unit

Munich, Germany, 2008

Translated from the German by Dave Custer,

American Alpine Club – Delegate to the UIAA Safety Commision

2009

 

”Calificarea” autorilor fiind evidentă, putem să luăm de bun augur expertiza acestor oameni. Atașăm și scanarea (1) pentru textul articolului (pentru a nu căuta prea mult pe internet: www.theuiaa.org ) . Ne cerem scuze pentru adnotările de pe marginea textului (dar, poate sunt, chiar și acestea utile la ceva). Observăm că deja din titlu, apare cuvântul ”safety” (”siguranță”, adică  ”non-risc”) și apare de trei ori ! Iar departamentele unde lucrează acești oameni, se ocupă (în alpinism !),  tocmai de ”gestionarea riscurilor”; adică, o ramură științifică foarte de actualitate, azi !!! (mai ales in economie, dar nu numai…; materiale ”interesante” în acest sens, puteți găsi chiar și pe Blog Adrian Paută).

Ca o paranteză, Australia este renumită și foarte apreciată pentru tratatele științifice referitoare la ”gestionarea riscurilor”. Probabil, datorită faptului că au o puternică tradiție în industria minieră, adică tocmai o industrie plină de riscuri… (Și la noi, singurul Institut Național specializat in analiza ”factorilor de risc” se află la Petroșani). Și (probabil) prin ricoșeu, având australienii această bază științifică, nu simt nevoia nici măcar… să fie membri UIAA !?! (preferă să-și facă propriile normative, chiar și în materie de alpinism).  Dar, vom mai pomeni de normativele UIAA (coroborat cu  noțiunea de STANDARD). Până atunci, vă putem recomanda spre consultare, excelentele articole provenite din Italia :

Normative UIAA e CEN ; www.luigifilocamo.it/CAI/norme_uiaa_cen.pps

Dar să revenim la ”oile noastre”, de pe ”plaiuri mioritice”…

Fenomenul ”via ferrata”, poate să fie, foarte probabil, legat de ”acțiuni organizate”, vizând ”grupuri de persoane” (peste 20, de ex.), și, implicit de acțiunea ”ghizilor” (cât și, probabil, de ”taxe” plătite de ”consumatori”)… iată cum, deja sunt enumerate câteva ”cuvinte” aflate sub incidența LEGII ! Pentru că, vrem nu vrem, asemenea trasee de via ferrata, se cam asimilează ”parcurilor de aventură” (alt fenomen foarte la modă). Adică, o activitate de ”interes public” (sau chiar ”comercial”) și care, nu se poate desfășura acoperit dpdv ”legal”, decât in baza unor ”standarde” !!!

Și ca dovadă, întreg materialul citat (germano-austriaco-american) face trimitere PERMANENTĂ la standarde (faimoasele standarde germane ”DIN” de ex. ). Echivalența acestora, se regăsește în deplin consens european, în standardele românești ”SR-EN” (accesul la orice standard este public, DAR, contra cost !… ceva-ceva am mai reușit să ”ciupim” și ”pe blat”, c-așa-i rumânu…). Și trebuie sa menționăm faptul, că din ce în ce mai mulți furnizori (serioși) de materiale de pe piața românească, își prezintă produsele în lumina acestor standarde !

Să încercăm să ne lămurim ce sunt de fapt aceste standarde (europene)… Ele sunt echivalentul ”STAS-urilor” de altă dată. Când spui (chiar și azi) că un lucru e ”stas”, spui că acel lucru este făcut așa cum trebuie. Adică (în înțelesul ”actualizat”), standardul conferă ÎNCREDERE clientului, în respectiva marfă . Cândva, stas-urile erau un fel de ”lege”(fiind obligatorii). Pe când acum,  standardele, NU mai sunt obligatorii; ele sunt VOLUNTARE !?! Doar că, fără ele, nimeni nu îți mai acordă încredere, și asta contează enorm în economia de piață. De asemenea, în caz de revendicări de despăgubiri (ÎN INSTANȚĂ), respectarea unor standarde, atârnă decisiv in analiza EXPERTULUI (stabilit de instanță pentru a efectua o expertiză).

Aici facem o detaliere, care, aproape sigur va stârni mari controverse… NORMELE  ”UIAA”,  NU SUNT STANDARDE !!! Produsele cu marca UIAA conferă încredere doar (cel mult !) membrilor UIAA ! (si am văzut, că de ex. Australia, nu are nevoie de ”încrederea” dată  prin marcajul UIAA…). Și, mergând mai departe, UIAA nu conferă încredere nici pentru analiza unui expert judiciar (mai ales dacă acesta nu e… alpinist). România nu este membru UIAA la nivel de stat, ci la nivel de organizație !!! Intrarea în UIAA nu s-a stabilit la nivel parlamentar sau guvernamental… pe când, înființarea Institutului Român de Standardizare și aderarea la Standardele Europene (CEN), cam așa s-a întâmplat… (adică, la nivel inter-statal !). Deci, cam asta e diferența, și , credem că nu e una mică/neglijabilă (ba chiar că e una foarte mare !). Doar că, prin omisiune, se cam induce această FALSĂ ”standardizare”, a unor ”normative organizaționale” (cele UIAA).

Dar, să analizăm tocmai câteva astfel de normative UIAA (vedeți și articolul italian în prealabil), acum, când ne-am lămurit cum stă treaba cu standardele adevărate.

UIAA 123 (vezi scanare (2) document). Să începem cu titlul : ”ROCK ANCHORS”, adică gujoane/spituri în stâncă (și vom vedea că ”stânca” nici NU există în normativ !?…). Apoi, ”globally recognized” (recunoaștere globală) nu prea e ”digerată” în Australia de exemplu (și nici prin Americi, Africa)… Și, în continuare, ”collaborates with its partner in standardization CEN”… păi, orice entitate care UTILIZEAZĂ standarde, este rugată de CEN să trimită observații referitor la aplicarea acestora ! (și implicit, este astfel, oarecum ”partener”) . Acesta e un principiu de bază în ISO 9000 (managementul calității) , și care regulă de bază, face ca produsul numit ”standard de calitate” sa fie ”îmbunătățit continuu” (altfel ar fi un produs ”născut mort”).

Deci, ceea ce face UIAA, face orice ”consumator” activ de standarde (și e prea mult spus, că ar fi un ”parteneriat”) ; dar, uite așa, ne strecurăm sub umbrela unui standard adevărat EN 959 / 2007. Însă despre care standard ”umbrelă”, UIAA se eschivează in fraza imediat următoare, spunând că…NU îl satisface integral (”does not state the full requirements”)… Și așa și este : EN 959/2007 se refera doar la bolț/ancoră (gujon/spit), NU și la urechea atașată, și… nicidecum  la stâncă (!!!)… În anexa la UIAA 123, se dă UN desen de ureche, cu niște criterii de proiectare (”design requiements”) și deci, in baza acestor criterii, proiectezi CE VREI, adică, nu asta e singura ureche posibilă de proiectat.

Că e cea mai ”populară”, și probabil, cea mai ușor/IEFTIN de produs la scară industrială (incluzând aici și ”chinezăriile” fără nici un standard !); nu înseamnă că de acum înainte, nu se vor folosi decât asemenea ”urechi”. Dar, s-a indus ideea că e singura ”ureche” acceptată (păi și ce facem atunci, cu cele ”de rapel”, prevăzute suplimentar cu un inel ?); în anexă nu e desenat nici un inel (doar spune că gaura trebuie să fie suficient de largă); probabil, ca să încapă și o carabinieră pe lângă inel .”Probabil”, DAR… un ”stas” nu lasă loc de interpretări !! – asta este o regulă de bază-.

Mai mult, condițiile minimale de cote dimensionale, sunt pentru: a nu tăia, a nu freca,a  nu deteriora, a nu răni, etc., nicidecum ca rezistență mecanică, criterii care, sunt clar fixate la capitolul forțe (kN)… Dar… să presupunem că am avea deja un material  mai ușor si mai rezistent decât oțelul INOXIDABIL (”stainless steel”), precum și o formă mai simplu/ieftin de produs la o imprimantă 3D (de ex.) … Ce facem ? Rămânem sclavii ”urechii” unice? E clar ca este vorba DOAR de UN exemplu posibil. Și vom vedea mai departe, în materialul nostru, ca vom descoperi  ”urechi de ancore” STANDARDIZATE ! (altele decât  la UIAA !).  Iar ca dovadă de carență procedurală, să comparăm cu normativul despre carabiniere (vezi scanare (3) document)  UIAA 121 (despre cararabiniere, știm că sunt deja în uz, sute de forme constructive !). Ei bine… aici, nu ne mai dau nici un desen !!!???…(”consecvență” … procedurala ?).

Și, în fine, ultima observație: spuneam de cuvântul ”stâncă” invocat chiar din titlu . Păi în anexă , UIAA spune în loc de ”stânca”… BETON !?! (”concrete”)… De ce? Simplu! (cunoaștem deja ”metoda”!). Pentru a putea invoca un standard adevărat : ISO TR 9492 (un standard de… betoane !?!). Pentru că, standard de stâncă NU există (și nici nu credem că va exista !).

Iar dacă vă uitați pe calendarul competițional de activități (sportive) desfășurate sub egida UIAA, veți constata (cu uimire ?!) că acestea sunt exclusiv competiții pe STRUCTURI ARTIFICIALE (adică, exclude tocmai MUNTELE/stânca din Alpinism !?!?) … ”curat murdar, neicușorule”… De ce ? Tocmai datorită lipsei de standarde ( în caz de revendicări in justiție ! – de ex.). Muntele NU poate fi standardizat! Iar în cazul unui alpinist (care NU e sportiv), urcând pe munte, se induce implicit, o asumare PERSONALĂ de risc …

În concluzie (pană aici) : inconsecvență, lipsă de obiectivitate, carențe procedurale, toate fiind incompatibile cu un standard ”adevărat” (adică, asimilabil sistemului CEN).

Și, iată și dovada gen ”cireașă de pe tort” : exista normative UIAA ramase total ”descoperite”, in sensul ca nu au ”încăput” sub nici o ”umbrelă” CEN. De exemplu,  ”ancorele de… zăpadă”: UIAA 153/2013 (vezi scanare (4) document)… Adică, iarăși ”ceva” (ca și stânca)… specific ”alpin”, specific ”de munte”…  și deci, ”nestandardizabil” !!!

Mai mult! Devine tot mai clar faptul că, inițial, normativele UIAA, erau de fapt,  destinate activităților cu risc implicit, dar ASUMATE PERSONAL, și NU unei activități ”de interes public” (sau comercial). Și, pentru demonstratie, să luăm exemplul alpinismului industrial (o activitate comercială, reglementată și controlată pe bază de normative clare dpdv juridic; e o ”meserie”). Ei bine, aici NU se acceptă ”scule” din alpinismul ”de munte”. NU ajunge marca UIAA pe scule ; obligatoriu ”sculele” satisfac un ”STAS adevărat”(eventual, pot fi ”scule” comune, și de munte și industriale, dacă satisfac simultan  și standarde CEN și norme UIAA !!!).

Și e cât se poate de evidentă abordarea diferită în cele două cazuri ! Să luăm exemplul hamului : ar cățăra o ”vedeta” de la escaladă cu un ham de alpinism utilitar ? NU! De ce ? Păi la escaladă, contează ”confortul”/ libertatea de mișcare (înaintea testelor ”la rupere”), iar la utilitar , se ignoră total tocmai ”greutatea”/gabaritul, dacă standardul cere niște accesorii suplimentare (necesare pentru acțiunile de salvare a muncitorului, de exemplu). De asemenea : alpinistul de munte începe cu nodurile de legare in coardă; la utilitar, aceste noduri sunt excluse (se introduc cusăturile și matisările). Apoi : la utilitar, e obligatorie încă o coardă (de siguranță), și încă, acesta să fie… metalică (și, cu blocator adecvat). Pe munte însă, ideea e să cari cât mai puțin… (chiar dacă, îți asumi, în nume personal, niște riscuri suplimentare). Iată cum, implicit, abordarea este total diferită.

Înțelegem deci … cum, în mod repetat, ajungem să ne asumăm (în mod personal) niște riscuri suplimentare… De aceea alpinismul nu e sport… Pentru că sport, înseamnă și competiții, iar competițiile presupun și niște riscuri asumate ÎN NUMELE ALTORA ! Iar eliminarea/diminuarea acestor riscuri (în nume ”public”), se poate face DOAR în baza unor standarde recunoscute la nivel guvernamental, și care, COSTĂ foarte mult (o răspundere asumată extern, implică și o anume valoare).

Astfel, NU multe firme de echipamente alpine, care au trecut pe la UIAA, au trecut ȘI pe la CEN (în primul rând pentru că nu e deloc ieftin !).

Ori, după cum am văzut, UIAA cam evită ”asumarea răspunderii” (iar ”valoarea adăugată” , este pe măsură).

DAR, să ne întoarcem la subiectul nostru : via ferrata (înarmați evident, cu informațiile prezentate până aici).

 

Urmează episodul doi.

 

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….