Foileton TOPO nr.15 : Surplomba Mare *

Traseul  Nagy Athajlas/Surplomba Mare  (4B); (pitoane)

Zona : Vad, Peretii Mari, In stanga  Ruinelor istorice

 

O linie de traseu indrazneata, care porneste putin mai complicat, dar care apoi intra hotarat pe mijlocul peretelui. Traseul are doua lungimi intinse (45 m), existand optiuni de a le fragmenta in patru lungimi scurte pentru a veni coarda mai usor. Recomandam totusi doua lungimi, pentru a beneficia de regrupari sigure (si confortabile).

Traseul a fost pitonat (si ulterior omologat) in anul 1978 de echipa : Ille Laszlo, Godza Imre, Nagy Sandor si Papp Istvan. Ille Laszlo e manufacturierul QR-codurilor de la baza traseelor si ne-a rugat totodata, sa revitalizam informatiile referitoare la traseul sau (speram ca am reusit acest „parteneriat”).

Tinand cont de vechimea traseului (si care e inca ne-reamenajat) recomandam ca echipa  dornica de parcurgerea lui sa aiba ciocan pentru verificarea pitoanelor, precum si 2-3 mobile.

Informatiile necesare descrierii si intocmirii hartii au fost culese de la autor, corelate cu o vizionare a traseului cu asigurare de sus. Starea  pitoanelor este destul de buna (dar trebuiesc totusi “ciocanite” pentru control).

L1 : Pornim aproape din apa , depinde de cat de mare e lacul de la baza. Putin mai la stanga (2-3 m) porneste si traseul Surplomba Neagra (reamenajat). Dupa cativa metri ascendenti, traversam mult spre dreapta pe sub surplomba accentuata si intinsa; pe parcurs gasim si 2-3 nise mari cu vegetatie. Apoi de pe o mica brana, trecem un sir de surplombe nu chiar facile (zona e si cam friabila), pana prindem  o fisura ce ne scoate, usor spre stanga, pe o brana comoda unde regrupam. Mult mai in stanga, dar pe aceeasi brana, regrupeaza si traseul Surplomba Neagra.

L2 : De pe brana pornim surplombat, prindem o fisura, trecem pe langa o nisa, dupa care, mai depasim o surplomba, iar in continuare urmarim o succesiune de fisuri vericale. Apoi traseul deviaza putin spre dreapta, peretele  piezand treptat din dificultatea de la inceput. Tavanul final il lasam in dreapta, o fisura scotandu-ne usor spre stanga, pe niste brane. Urcam drept in sus pe branele dintr-un mic amfiteatru (atentie sporita pe ploaie) si, inainte de a ajunge la primii copaci, gasim amenajata o regrupare comoda, unde se termina traseul.

Coborarea se face pornind oblic stanga, prin padure.

LEGENDA PDF

Please follow and like us:

Adrian Pauta

Lasă un răspuns