Tot despre latinitate

HRISOAVE

Ce mai aflăm citind scrierile gazetărești ale lui Mircea Eliade (din 1935)….(E DREPT, CITIND ȘI PRINTRE RÂNDURI).

Despre literatura norvegiană, care pe la una mie opt sute și ceva (premodernism) când toată Europa fremata (și) cultural, capodoperele literaturii norvegiene erau scrise in…DANEZĂ !?! Protipendada orașenească norvegiană vorbea daneza. DAR! plebea rurală vorbea doar norvegiana, motiv pentru care grosul populației norvegiene nu avea acces nemijlocit la literatura națională (ăsta era de fapt subiectul lui Mircea Eliade)….

Norvegia a fost peste jumătate de mileniu (peste 500 de ani !) sub administrație daneză (a fost perioade mai scurte și sub administrație suedeză)…deh, vikingii între ei… A devenit independentă abia în 1905 (perioada devenirii statelor naționale în toată Europa, nu doar în Balcani, și Irlanda de exemplu) și doar atunci (în 1905) limba norvegiană (care NU a dispărut ! deși e tot o limbă „vikingă”) s-a impus administrativ în Norvegia…..

Unde vreau ă ajung ? La faptul ca limba administrativă e una iar limba POPORULUI e alta !!! Și că e absurd să o ținem langa de la Scoala Ardeleană încoace că limba română a fost latinizată în 130 de ani de administrație romană mult limitată teritorial (față de arealul populației).

Adică ciobanul dac, când cutreiera cu mioarele pădurile de pe un munte pe altul, avea în traistă, langă ceapă si slanină manualul de latină. Se pare că dacii nu știau să scrie dar sigurștiau să citească (în latină) iar ciobanașul nostru (fără sistem de invățământ, fără home-scooling, fără internet) a ajuns în timp record să nu mai cânte doine din fluier ci canțonete…;

Totuși, că tot invocăm Școala Ardeleană : o perioadă muuuult mai lungă decât cea de administrație romană din Transilvania, a fost o perioadă de administrație maghiară in Transilvania !?!?!? Și ? talpa țării ce limbă vorbea (și încă vorbește)?

Unde-i LOGICA ? (și bunul simț al investigației)…

Aștept să fiu linșat “academic”.

Please follow and like us:

Adrian Pauta

Lasă un răspuns